Vadul Izei – Casa Vasile Kazar

Casa Vasile Kazar din Vadul Izei este o casã tradiţionalã de secolul al XVIII-lea pe care graficianul Vasile Kazar a achiziţionat-o în vederea folosirii ei pentru creaţie. În timp, a mai achiziţionat o casă mai mare (de început de secol), iar vechea casă a donat-o muzeului împreună cu colecţia etnograficã. A fost restaurată şi amenajată muzeal cu un interior de epocă specific. Este situată pe uliţa bisericii într-o mică grădină.

Construită din bârne rotunde de stejar, caz rar în arhitectura ţărănească (lemnul de stejar era cioplit). Are planul clasic pentru acea epocă: cameră, tindă, cămară rece şi prispă cu stâlpi şi arcade pe faţă. Acoperişul este în două ape, confecţionat din draniţe şi prevăzut cu două lucarne.

Grădina şi curtea cu cele două case, de primăvara până toamna târziu sunt un agreabil loc de popas.

Pentru programarea vizitelor sunaţi la 0262 311521

Sari la conținut